07 iulie 2008

UE nu are dascali xenofobi!

Consiliul Europei a constatat ca elevii din familii de imigranti trag in jos invatamintul din tarile comunitare in care s-au stabilit. Drept urmare, de curind, CE a elaborat o Carte Verde a educatiei ale carei prevederi, odata adoptata, vor fi aplicate in interiorul Uniunii Europene.

Printre copiii "problema" se numara, inevitabil, si cei ai rom=nilor care au luat calea Occidentului dupa 1989, dar ai caror urmasi s-au nascut acolo unde, cindva, era"acasa". "Ai nostri", la fel ca ai ucrainenilor, albanezilor, bulgarilor, maghrebienilor etc, sint - vezi, Doamne! - mai
prosti decit "ai lor", autohtonii.

S-au calculat procentele de elevi proveniti din parinti imigranti si s-a determinat ca numarul acestora creste de la an la an. In unele tari, cum ar fi Spania, Italia ori Belgia, s-au luat sau se vor lua foarte curind masuri pentru a le netezi calea "stranierilor" catre invatatura. Altfel, se presupune si cred asta, vom avea o noua generatie de infractori
europeni.

Problema, cum spuneam, este ca "veneticii", fapt incontestabil, zic expertii Consiliului Europei citind statisticile, au performante scolare mai proaste decit colegii lor indigeni si asta-i indeparteaza de scoala. In folosul lor, urmeaza sa se faca de catre UE eforturi substantiale
sustinute de investitii pe masura.

Asta imi aduce in minte problema "antica" a astronautilor sovietici si americani: cu ce sa luam notite in spatiul cosmic? Americanii au investit milioane de dolari si au inventat un pix care scria in orice mediu, inclusiv in imponderabilitate. Rusii si-au luat in cosmos un creion.

Care-i asemanarea?! Decit sa investeasca miliarde in reformarea unui sistem de invatamint, specialistii UE mai bine i-ar lua de urechi pe profesorii care-i discrimineaza pe elevi. Si abia apoi sa treaca la masuri care impun cheltuieli. Cred ca ar face o economie...

Niciun comentariu: