30 iulie 2008

“Asteptam sa vina apa!”

Astea sunt vorbele cu care mi-a raspuns, luni seara, un bun prieten din Saucesti. Nu astepta apa la robinet, ci viitura care se apropia de gospodaria familiei sale.

Ce poti sa-i spui unui om aflat in pragul unei atare nenorociri? Unui om care stie ca nu mai are ce face, in afara de a-si lua familia si a o urca in barca pusa la dispozitie de autoritati pentru a-si transporta sotia si copiii pe “un loc mai inalt”.

Filtrate prin sticla televizorului, imaginile tragediei iti dau fiori. Disperarea oamenilor te copleseste si te simti ca un nimic. Cand vorbesti, insa, cu cineva care iti spune cum priveste luciul de apa care se apropie de el cu fiecare minut ce trece chiar esti convins ca esti un nimic in fata fortelor naturii.

Ieri dimineata, pe la zece, prietenul meu se intorsese pe insula lui, dupa ce fusese sa faca aprovizionarea. Apa minerala, adusa acasa pe un “drum” pe care apa Siretului ii ajungea pana la piept. Cu voce alba, Vasia mi-a spus ca “peisajul e ca la mare”. Are si dovada: a facut poze. Apa mai avea, totusi, putin pana la prispa lui, iar asta il facea sa spere.

2 comentarii:

river spunea...

Asa e, in fata fortelor naturii suntem atat de mici si atat de nesemnificativi incat, ideea in sine, fulgerandu-te, te copleseste. Si totusi, impreuna la bine si la rau putem face lucruri foarte mari :)

In alta ordine de idei, prin acest text am reusit sa traiesc tragedia unor oameni asa cum n-am putut sa o fac prin imagini TV, oricat de infioratoare ar fi fost ele.

marisa spunea...

da asa este nu te poti pune eu am incercat sa ma lupt cu apa dar am pierdut acea lupta
ceva de nedescris prin ce am trecut atunci precum sf lumii