M-am mutat "de tot" :)

De azi pot fi gasit pe noul meu blog - Poe Zice -.

Idei de slogan, a la Remes-Muresan

In Irlanda, publicitatea comparativa explicita este acceptata de lege, de jucatorii de pe piata si de “CNA”-ul lor. Recesiunea economica din ultimele luni a dus la aparitia a tot mai multe clipuri publicitare care vin in intampinarea dorintei consumatorilor de a cumpara “mult, ieftin si bun”.

Genul acesta de publicitate permite sa-ti prezinti produsele raportandu-te la altele existente pe piata, evident, cele ale concurentei. Astfel, “x” clameaza ca «tiribomflasul cu tucumbar»
scos de el la raft ar fi mai ieftin si de o mai buna calitate decit cel al lui “y”. Si tot asa…

Dupa mine, publicitatea comparativa explicita ar trebui permisa, poate chiar impusa, partidelor politice, in perioada campaniei electorale. Cateva posibile sloganuri care-mi vine in minte ar fi
(gindindu-ma, nu-i asa, doar la o anumita parte a clasei politice): “Noi sintem harnici, competenti si ne multumim cu cit va da mina! Ei, nu!”; “Candidatii nostri mint mai putin si mai credibil decit
candidatii lor! Votati-i si va vor convinge!”; “Ei vor gaini, porci, tuica si vin/ Noi ne-asteptam la mult mai putin!”. Lasati-va imaginatia sa zburde…!

De aia luam spaga pentru vot

Ieri, am urmarit la televizor o dezbatere cu tema “spaga pentru vot”. Analisti, ziaristi, oengisti si politicieni s-au dat de ceasu’ mortii sa descalceasca problema candidatilor si partidelor care platesc pentru vot.

Dintr-un sondaj, spuneau comentatorii, a rezultat ca in toate zonele tarii s-a dat mita electorala, la “locale”, dar cel mai mult in Moldova. De fapt, 39% dintre moldoveni “au recunoscut ca au primit avantaje materiale in bani sau de alta natura” pentru a pune stampila pe un anumit candidat sau partid.

S-a discutat si despre stupizenia aia care spune sa nu intri cu un aparat foto in cabina. Care-i problema?! Doar pot sa pun stampila pe al’ de m-a platit, fotografiez buletinu’ si mai trag o stampila in alt chenar, anulandu-mi astfel votul.

Oricum, naivul (eufemism), adica eu, a crezut ca, dupa 18 ani de “democratie”, oamenii vor vota programe, proiecte pentru comunitati, nu un pachet sau o suta de lei. Cheltuiala pe care politicienii spagari trebuie sa si-o scoata, mai apoi, de undeva. Si de unde sa o faca, daca nu de la cei carora le-au dat banul? Dar logica nu-si gaseste locul in mintea electorului roman. E profitabil pentru politicieni sa fim saraci. Astfel, un vot costa mult mai putin.

Putin despre Gherasim, carmaciul

Ilarion Ciobanu s-a stins din viata, duminica dimineata. Pentru cei din generatia mea, el va ramine in amintire drept Gherasim, carmaciul darz de pe velierul Speranta, din serialul “Toate panzele sus”. Actorul a interpretat zeci de personaje, toate avand, insa, o trasatura comuna: taria de caracter. Personal, nu mi-l amintesc in vreun rol comic.

Fermitatea ii era recunoscuta si de colegii de breasla. Iar convingerile l-au adus si in vizorul Securitatii. In preajma Congresului Educatiei Politice si Culturii Socialiste, din august 1987, “baietii cu ochi albastri” au lucrat intens la dosarul actorului, numit obiectivul “Cora” in termenii specifici activitatii lor. Ilarion Ciobanu nu s-a putut abtine sa nu critice punerea educatiei politice in prim-planul activitatilor, dupa modelul Coreea de Nord. Astfel, “comunistul integru” din filmele lui Sergiu Nicolaescu a avut dosar de urmarire informativa.

Cel care a fost caracterizat de colegii de breasla ca fiind “un om dur, insa drept” (Sergiu Nicolaescu) si cu “un caracter extrem de puternic” (Alexandru Arsinel) a parasit aceasta lume. Gherasim, carmaciul copilariei, aluneca, acum, cu goeleta Speranta, pe o mare fara furtuni. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Ajutor neasteptat

Ieri dimineata, am avut ocazia sa urmaresc la televizor o stire despre un sat unde nu exista hoti. Intervievati de jurnalisti, satenii le-au spus ca in vatra lor nu stiu ce-i aia furt. Dovada sta faptul ca, zilnic, oamenii pun bani si lista de cumparaturi in sacose pe care le atirna de niste cuie, pe un gard. Furnizorul lor vine, citeste pomelnicele, umple plasele, ia banii, lasa restul si pleaca. Dupa treburile zilei, oamenii trec pe la locul cu pricina si-si recupereaza tostele doldora. Localitatea asta, cu oameni-minune, e in Romania, la poalele Apusenilor, undeva in zona Brad. Jurnalistii nu au vrut sa-i destainuie numele, parca pentru a o feri de lumea murdara care o inconjoara.

Acum patru-cinci zile, mi-am cumparat aragaz. Pe cel vechi l-am scos pe casa scarii, pina cind as fi avut ocazia sa-l duc la un centru de colectare. Alataieri seara, nevasta-mea m-a laudat ca-s harnic, c-am dus vechitura de pe holul blocului. Am tacut, am acceptat firitiseala, dar am deschis pe furis usa si mi-am aruncat un ochi pe scara. Na, c-avea dreptate, iar eu nici nu realizasem! Un binevoitor “speriase” ruginitu'. Cum o dai, cum o-ntorci, tot hotie se cheama. Dar am rasuflat usurat, c-am scapat eu de-o corvoada.

Nu stiu daca binefacatorul meu anonim (sau careva dintre apropiatii lui) citeste “Ziarul de Bacau” (unde a aparut acest articol) sau "Blogul lui Poe", dar ii transmit ca harbul scapa (bine de tot) gaz pe la ochiul din dreapta spate. Vinde-l, nene, la fier vechi si nu te incurca: e pericol de mare bum-bum! Fa-o, mai ales daca-mi esti, cumva, vecin!

Ultimul zvacnet al lui V. C. Tudor

Corneliu Vadim Tudor, presedintele PRM, a negociat cu democrat-liberalii si va detine in continuare functia de vicepresedinte al Senatului. Pentru a-si pastra fotoliul, liderul peremist a dat la schimb doua posturi de secretar, la Senat si la Camera Deputatilor, si a cedat conducerea Comisiei economice a Camerei Superioare.

Precum Hopa-Mitica, V. C. Tudor s-a descurcat (a cita oara?) pentru a rezolva o problema care-i intretine vanitatea, dar nu ajuta cu mai nimic partidul pe care il conduce. In schimb, supusii sai din PRM vor trebui sa faca sluj la pedelisti, cind acestia vor inainta Parlamentului demersuri antiguvernamentale. Asta-i intelegerea!

Tatuc al unui partid dezumflat si flasc, V. C. Tudor sustine ca, astfel, i-ar fi facut in ciuda “solutiei imorale” Dan Voiculescu, a carui formatiune politica - PC - a refuzat sa-i cedeze pozitia. “Pentru mine, acest partid a murit”, s-a pronuntat bardul, referindu-se la PC. La cum arata sondajele si rezultatele alegerilor locale din iunie, Corneliu Vadim Tudor si PRM sunt pe duca si nimeni nu-i dornic sa-i resusciteze, in noiembrie. PC, se pare, va fi salvat de vesnicul aliat interesat de “antenele” lui Felix, PSD.

Adevaratii filotimi ai neamului

Partidele impun membrilor care vor sa candideze la alegerile generale din noiembrie - cele pentru Parlamentul Romaniei - sa achite o asa-zisa taxa. Banii, in cuantumuri care difera de la o formatiune politica la alta, sunt necesari pentru campaniile partidelor. Astfel, sumele sunt o obligatie financiara in plus fata de ceea ce aspirantii la o cartela de vot au de cheltuit in campania lor personala.

Chiar daca nu stim ce inseamna, din interior, cheltuieli de campanie, am avut ocazia, in 18 ani, sa ne dumirim cu ce ne coplesesc partidele si candidatii lor intr-o atare perioada: fluturasi, benere, afise, gadgeturi (unii ne mai pun ceva la plic sau “la pachet”, pentru acasa), spectacole cu mici, cirnati, fleici si bere si altele multe. Chiar si vorbele mestesugite cu care ne momesc ii costa pe politicieni. Pentru ca platesc armate de “consilieri” care sa le scrie discursurile si sa-i lumineze care sunt problemele care ne dor si pe care le-am vrea rezolvate.

Cind ma gindesc cit banet toaca oamenii astia ca sa-mi obtina votul - basca timp, nervi si energie - imi creste inima ca-i avem printre si peste noi! Citi dintre dumneavoastra ar fi dispusi sa-si imprastie agoniseala doar pentru a accede intr-un for de unde sa le faca atit amar de bine celorlalti? In fata unei asemenea marinimii imi vine, zau, sa exclam, aidoma grecilor fanarioti care s-au perindat prin tarile romane: “Ti kalos! Ti kalos!” (in traducere: “Ce frumos!” - n.m.).

foto: http://www.resursadefun.ro/