Se stie ca numai cind esti pus intr-o anumita situatie te dumiresti cum reactionezi si-ti dezvalui si masura valorii. Atunci ies la iveala, una cite una sau mai multe deodata, omenia, lasitatea, egoismul, eroismul, duplicitatea, mirlania, marinimia sau oricare alta trasatura care se ascunde intr-un om.
Sa urmarim manifestarile unui grup de indivizi, apartinind aceleiasi categorii profesionale, evidentiate intr-un caz real, petrecut ieri, in judetul Olt. Un copil care nu a invatat inca sa
vorbeasca si-a vazut aproape toata familia inghitita de flacari. Dintre toti cei aflati in casa mistuita de vilvatai, doar el a avut sansa sa scape cu viata si cu arsuri pe cam cinci la suta din trup. Vecinii, pompierii, toti au zis ca s-a nascut sub o stea norocoasa. S-au grabit sa-l urce in
ambulanta, dimpreuna cu o sora adolescenta care nu era in casa cind s-a iscat dezastrul.
O echipa a unei televiziuni cu acoperire nationala a insotit copilul care nu putea fi oprit din plinsul si urletele pe care i le stirneau durerea insuportabila. Au luat calea spre spitalul din Slatina. Lor li s-au alaturat si cite un reprezentant de la Prefectura Olt, Primaria Slatina si Protectia Copilului. Ce a urmat din momentul in care au descins in porta spitalului a fost filmat de jurnalisti. Nu e
poveste, e realitate, e o situatie de viata.
Dimpreuna cu reprezentantii celor patru institutii, copilul ars a fost purtat pret de trei dureroase sferturi de ceas intre cabinetele si etajele spitalului. Asistente si medici indrumau alaiul, din cadrul cite unei usi, de la un compartiment la altul. Nici unul nu punea mina pe copil si nici unul nu se indura sa ia friiele problemei si sa-i conduca pe oameni acolo unde ar fi trebuit sa ajunga. Reprezentantii Prefecturii, Primariei, Protectiei Copilului isi declinau fiecare calitatea, insa nici un cadru medical nu se lasa intimidat. Nici obiectivul rece al camerei de luat vederi, care retinea fiecare clipa si vorba, nu a agitat vreun spirit, nu a stirnit nici o reactie.
Cortegiul intreba pe patru-cinci voci unde trebuie sa ajunga si cine poate ajuta, copilul urla, cadrele medicale isi faceau demne datoria de indicatoare. "Cautati cabinetul... de la etajul...", veneau prompte, precizarile. Dupa 45 de minute de perindare pe holurile spitalului, alaiul a nimerit acolo unde trebuia, iar copilul si-a capatat - imi place sa cred - alinarea suferintelor. Am redat o situatie reala, petrecuta intr-un spital din Romania, si am descris reactiile celor implicati in eveniment asa cum au fost retinute de camera de luat vederi.
In demersul meu nu am comentat nimic, nu mi-am dat cu parerea.
Imagini video gasiti la: http://www.antena1.ro/index.php?page=news&id=15890
14 martie 2008
09 martie 2008
MaMuTU's ProDUctiOn PRoUdlY pResenTs:
05 martie 2008
AVON sta cu fundul la Biserica
Compania AVON Cosmetics si-a postat un afis publicitar in centrul Bacaului. Loc bun, sa-l vada toata lumea, numai ca, dintr-un anumi unghi, ai spune ca fatuca din poster s-a intors cu fundul la Biserica Sfintul Nicolae. Imaginea a fost surprinsa de fotoreporterul "Ziarului de Bacau", Liviu "Mafu" Maftei.
04 martie 2008
Sandero de la Dacia. Si un nou logo
Ieri, la Salonul Auto de la Geneva, Dacia a lansat modelul Sandero. S-a spus ca va fi mai ieftin decat Logan-ul si ca este destinat sa atraga segmentul feminin. A fost facut public si noul logo al marcii.
Daca Sandero asta chiar ajunge la 5 - 6.000 de euro, ii iau si io nevestei masina. (Daca am noroc, poate mi-o imprumuta si mie, dupa ce imi iau permis de conducere). Aflati mai multe de la "Automarket": http://www.automarket.ro/stiri/premiera-dacia-sandero-si-noul-logo-9942.html
Principele Radu a trecut prin Buhusi
Alte]a Sa Regal\ Radu Duda, Principe al Rom=niei, s-a `nt`lnit ieri diminea]\ cu elevii Colegiului “Ion Borcea” din ora[ul Buhu[i, jude]ul Bac\u. Principele Radu le-a vorbit adolescen]ilor reuni]i `n amfiteatrul institu]iei de `nv\]\m=nt despre importan]a preg\tirii tinerilor pentru dezvoltarea, `n viitor, a societ\]ii rom=ne[ti.
Radu Duda s-a `ntre]inut [i cu preo]ii buhu[eni, dar [i cu edilii locali, pe care i-a asigurat de inten]ia Casei Regale de a sprijini, prin lobby, dezvoltarea comunit\]ilor mai mici, de genul ora[ului Buhu[i. Principele [i-a `ncheiat [ederea `n zon\ prin vizitarea m\n\stirilor Runc [i Ciolpani, din apropierea localit\]ii.
Asa a sunat stirea din "Ziarul de Bacau". In alta ordine de idei, nimeni nu prea a inteles ce a fost cu vizita de la Buhusi a principelui. Poate si din cauza ca nu s-au dat explicatii si nici la taclale cu ziaristii nu s-a stat.
Radu Duda s-a `ntre]inut [i cu preo]ii buhu[eni, dar [i cu edilii locali, pe care i-a asigurat de inten]ia Casei Regale de a sprijini, prin lobby, dezvoltarea comunit\]ilor mai mici, de genul ora[ului Buhu[i. Principele [i-a `ncheiat [ederea `n zon\ prin vizitarea m\n\stirilor Runc [i Ciolpani, din apropierea localit\]ii.
Asa a sunat stirea din "Ziarul de Bacau". In alta ordine de idei, nimeni nu prea a inteles ce a fost cu vizita de la Buhusi a principelui. Poate si din cauza ca nu s-au dat explicatii si nici la taclale cu ziaristii nu s-a stat.
PiKaNT: O dambla cu calamar, legume si orez!
Cam 1 kg de calamar-tub congelat, ardei gras rosu, ardei iute bulgaresc, ceapa, usturoi, morcov, patrunjel, busuioc, ulei de masline, piper negru si alb, boia iute si dulce, una conserva rosii taiate cubuletze, nitzel chimen, nitzel zahar brun, sare, otzet balsamic, broccoli in otzet... ceva timp (cam doua ceasuri) si niscaiva chef de bucatarit. Rezultatul merita! (in paralel s-a produs si un excelent steak de vitzel fraged cu orez si legume sotate!!!)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)